Povestea Parintelui Daniel

Părintele Daniel vine dintr-o familie de preoți. Încă de mic copil a crescut în casă cu credință, rugăciune și dragoste de Dumnezeu.

A urmat școala de teologie, a învățat bine Sfânta Scriptură și viața duhovnicească. A avut mare binecuvântare să fie îndrumat de bătrâni duhovnicești înțelepți, oameni sfinți care s-au rugat toată viața. De la ei a primit sfaturi bune și învățături adânci.

Mai târziu, a ajuns pe Muntele Athos, unde a participat la slujbe, s-a rugat și a trăit aproape de viața monahală. Aceste experiențe l-au întărit foarte mult.

Astăzi, Părintele Daniel a fost ales dintre mulți preoți și a fost chemat special de înalții ierarhi ai Bisericii (arhierei, mitropoliți și ceilalți prelați) să meargă la Ierusalim și să slujească oamenilor. Dumnezeu i-a dat har deosebit, puteri divine și o inimă curată.

El folosește totul cu dragoste ca să ajute sufletele aflate în suferință.

Este un om cu suflet luminat, răbdător și plin de compasiune.

Ascultă durerile oamenilor, se roagă pentru ei și îi încurajează să nu-și piardă nădejdea.

Mulți au primit alinare, pace și putere prin rugăciunile și sfaturile lui.

În fiecare zi, Părintele Daniel se roagă pentru:

  • Iertarea păcatelor care ne țin legaţi.

  • Ruperea legăturilor rele.

  • Refacerea păcii în suflet și apropierea de Dumnezeu.

Ce face Părintele Daniel?

  • Dezleagă farmecele, blestemele și legăturile rele care apasă viața omului.

  • Ajută sufletul să scape de greutăți și să găsească liniște și pace înăuntru.

  • Vindecă prin rugăciuni din Molitfe, Psaltire și Acatistul Mântuitorului.

  • Încurajează spovedania sinceră și venirea la Sfânta Liturghie.

  • Face rugăciuni pentru cununiilor legate.

  • Aduce persoana iubită înapoi prin rugăciuni de împăcare și dezlegare.

  • Face rugăciuni pentru spor în casă, în familie și în afaceri.

  • Oferă leac și vindecare celor dezamăgiți din punct de vedere al unei lucrări sau al unei situații.

Pentru programări sau ajutor:

Dacă simțiți că ai nevoie de o rugăciune personalizata, de dezlegarea legaturilor spirituale sau de blesteme, contacteaza-ne cu încredere.

Părintele Daniel te va asculta, se va ruga pentru tine și te va însoți cu dragoste și răbdare pe drumul spre liniștea sufletească.

Testiomoniale (Instagram)

Testiomoniale (TikTok)

De ce sa-l contactezi pe Părintele Daniel?

  • Dacă simți că ai nevoie de îndrumare, de un sfat sau de un sprijin sufletesc, îl poți contacta pe Părintele Daniel cu încredere și cu sufletul deschis.

  • Vei găsi un om pregătit să te asculte, să se roage pentru tine și să te însoțească, prin credință și nădejde, pe drumul către liniștea sufletească.

DOAMNE AJUTĂ!